Sâmbătă, 19.07.2014, am alergat pe traseul Foeni - Cruceni - Grăniceri şi retur. De această dată, Ciprian Ştefănescu a ales un traseu mai "tare" decât data trecută când am alergat pe pajişte în zona Charlotenburg - Buzad. Acum a fost mai tare pentru că am alergat pe drum de asfalt. Da, ştiu, eu şi glumele mele seci... Dar având în vedere că am alergat la vreo 35 de grade Celsius, nu puteau fi decât seci. Da, ştiu, eu şi glumele mele seci, din nou... Mai vreţi :))?
Însetaţi de încă o excursie în alergare, ardeam de nerăbdare după ceva nou sub Soare. Şi asta am primit. Însă până am ajuns la Foeni, m-am nimerit în aceeaşi maşină cu alţi copii ca mine. În scurt timp ne-am trezit jucând "Fazan". Opinia lor era că aşa va trece mai repede timpul. Opinia mea era alta. Puneam în balanţă ce ar fi fost mai dureros, să mă arunc din maşină, la 110 km/h, pentru a scăpa de "Fazan" sau durerea psihică provocată de acel joc. Implicit, când am ajuns la Foeni, m-am bucurat din tot sufletul că am scăpat de chin. Aşa că am coborât din maşină gata încins.
Înainte de a începe alergarea, am urmat procedura standard: dansul ploii, după care poza de grup.
Şi de această dată au fost prezenţi doi alergători noi, Walter şi Adrian. I-am primit cum se putea mai bine pentru o alergare prin natură, cu asfalt încins şi căldură mare. A fost un fel de test, să vedem din ce sunt făcuţi. Iar dacă urmau să supravieţuiască, erau acceptaţi şi la alergări mai uşoare, de exmplu pe ploaie, prin noroi. Dar veţi afla mai târziu dacă au rezistat...
Pe primii 5 kilometri mi-am dat seama cât era de cald deoarece golisem un bidon de 700ml cu apă şi mai aveam încă unul. Iar cele două bidoane erau planificate pentru toată alergarea. Un alt aspect vital de care mi-am dat seama prea târziu a fost că am uitat să-mi iau şapcă. Am avut noroc cu Diana Crăiniceanu care mi-a împrumutat tricoul ei de rezervă. L-am înfăşurat pe cap şi m-am simţit mult mai bine. Însă aveam un aspect puţin dubios, mai ales într-o zonă de frontieră...
În localitatea Grăniceri am avut parte şi de o surpriză. În timp ce ne reumpleam bidoanele de la o pompă cu apă, am fost luaţi prin surprindere de o doamnă. Impresioantă că suntem sportivi, a dorit să-l motiveze şi pe fiul ei, aşa că ne-a invitat în curte. Era o doamnă foarte ospitalieră, ne-a arătat culturile de legume, zarzavaturi şi banane din curte. Cum trăim într-o regiune cu climă tropicală e normal să... Whaaat? Bananieri care chiar dau roade, în România??? Se pare că da... Am căutat cu interes palmierii şi culturile de ananas printre porumb şi varză dar nu le-am observat. Cred că au fost ascunse strategic...
După ce am socializat cu respectiva doamnă şi sperăm că l-am motivat pe fiul ei să facă mişcare, am continuat alergarea. În scurt timp am ajuns la o fâşie de frontieră exclusivistă, unde "parcarea" era pe bani. Iar la cum eram eu costumat, putea fi şi pe tali-bani. În orice caz, ne-am hotărât să răspundem oricui ne-ar întreba orice, cu următoarea propoziţie: "We are not mexicans!". Vroiam să fim siguri că nu vom crea confuzie...
Dar nu ne-a "deranjat" nimeni. Singura noastră "ciocnire" cu patrula de frontieră a fost când Ciprian i-a întrebat dacă l-au văzut pe Cosmin Iliuc, oaia noastră rătăcită care pe traseu s-a hotărât să meargă la sclăldat. Se pare că supravieţuise şi se întorcea liniştit la locul unde erau parcate maşinile. Spre acel loc ne îndreptam şi noi.
Era să uit, un factor motivaţional pentru mine era un zvon, cum că în Dumbrăviţa ar fi Festivalul Gulaşului. Aşa că oricât de cald era afară, mă gândeam că după alergare vom merge acolo. Cu asta în minte am alergat înapoi până la Foeni, unde am constatat că toată lumea supravieţuise, inclusiv Walter şi Adrian... dar mai ales Cosmin, din nou.
După ce ne-am felicitat, ca de obicei, am urcat în maşini şi am pornit spre casă. Mai exact, spre Dumbrăviţa, cu gândul la gulaş. Dar în scurt timp speranţele mi-au fost frânte. Agentul nostru secret, trimis în misiune la faţa locului, Cristina Mureşan, ne-a dat vestea cruntă. Festivalul Gulaşului nu era în acest weekend. Aşa că a trebuit să găsim o soluţie rapidă de ieşire din criză. După o consultare la nivel înalt, s-a ajuns la un compromis care suna aşa: "Bună o fi şi pizza!". Şi bună a fost. Am ancorat la final pe o terasă din Dumbrăviţa, unde ne-am străduit să punem la loc caloriile arse la alergare. Eram îngrijoraţi ca nu cumva să slăbim prea mult :).
Pentru sâmbăta viitoare, Ciprian, hărţuitorul echipei (aşa se numeşte omul care se ocupă cu hărţile... hărţuitor, nu?), a propus un traseu inedit în zona Covăsânț - Șiria, judeţul Arad. Pentru a nu mai alerga pe căldură, de această dată alergarea va începe la ora 19. Cei interesaţi se pot alătura pe pagina de Facebook a evenimentului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu