Maratonul Dacilor 2014. O călătorie istorică în timp şi spaţiu. Alergare de la Arsenal Park, Orăştie până la Sarmizegetusa Regia

V-am povestit în acest articol despre cum am petrecut ziua dinainte de Maratonul Dacilor, la Arsenal Park, Orăştie. Rândurile de final au fost: "După ce am parcurs şi această etapă, am mers la culcare. În ziua următoare aveam de dus o bătălie grea şi trebuia să fim odihniţi...". Acum, povestea merge mai departe...

Se aude din nou mitraliera, e 5 dimineaţa şi alarma telefonului sună. Ce bine că am adormit instantaneu ieri cum m-am pus în pat! Acum mă simt plin de energie şi gata de luptă! Dar totuşi, unde-i cafeaua aia pe care mi-au promis-o aseară părinţii Ioanei? Exact astea au fost primele gânduri ale zilei. După care am parcurs ritualurile dimineţii, am băut cafeaua şi am luat micul dejun format din banane şi biscuiţi cu fulgi de ovăz. Mi-am luat echipamentul pentru trail running, apoi, tatăl Ioanei m-a dus cu maşina până la Arsenal Park, de unde urma să fie dat Startul la ora 7.

Aici m-am întâlnit cu mai mulţi cunoscuţi, am stat de vorbă şi am făcut câteva poze. M-am întâlnit şi cu un roman sub acoperire, care organizează Bătălia de la Arad, sub numele de cod Sorin Victor Iulius Cezar Roman...

În scurt timp s-a dat Startul. Bineînţeles că după acel moment, l-am întrebat pe Sorin dacă are un gel în plus. Mă refer la gel de păr, evident. Având în vedere că părul meu este un pic mai lung decât al lui, m-am gândit că e posibil să folosim geluri similare. Am făcut bine că nu l-am întrebat înainte de Start, când stăteam liniştiţi pe acolo. Acum, pentru a-mi da gelul, a trebuit să caute în rucsac, din fugă. Până la urmă, mi-a dat un gel şi un baton, care aveau să-mi fie foarte utile mai târziu. Mulţumesc, Sorin, promit să împart cu tine vopseaua de păr la un alt concurs!

Obiectivul principal la această competiţie era să termin în aşa fel încât organismul să fie cât mai puţin afectat. După cum poate ştiţi, aceasta era a 2-a etapă de calificare a genunchiului pentru Ciucaş X3. După ce am căzut pe o coborâre la Şiria şi m-am lovit peste tot dar mai ales la genunchi, nu ştiam dacă voi fi în stare să particip la Ciucaş. Aşa că mi-am propus două etape de calificare, una trecută cu bine la Runsilvania WILD RACE iar a 2-a la Maratonul Dacilor.

Am alergat lejer la începutul concursului, pornid din ultimele rânduri. Prima jumătate a probei de "maraton ş'un pic" era oricum mai simplă, cu multe porţiuni de plat. Abia pe a 2-a jumătate veneau pantele. Dar am rezistat tentaţiei de a alerga mai repede pe prima jumătate. Am preferat să alerg şi să stau de vorbă cu diferiţi cunoscuţi.

Pe această porţiune m-am aliat cu o reprezentantă a dacilor, care nu spunea prea des "dacă", dar se numea Daciana. Cum şi ea avea în plan să alerge mai încet, m-am gândit că îmi va fi un bun pacemaker, pentru a fi sigur că nu cresc viteza. Dar a fost mai mult de atât, mai ales pe a 2-a parte, când au început urcările şi coborârile. Îmi părea bine că sunt cu cineva care are o experienţă montană mai mare decât a mea. Daciana a terminat în anii trecuţi Maraton Piatra Craiului şi va participa şi anul acesta. Ştii că ai un aliat puternic dacă a terminat acel maraton, care este unul dintre cele mai grele din ţară. Bine, bine, am terminat şi eu Hercules Maraton, care nu e tocmai jogging prin parc. Iar după întâmplarea de la Şiria am acumulat şi mai multă experienţă, deci şi eu eram un aliat de nădejde :)!

Alături de Daciana am urcat pantele până la cetăţile cu numele Cetăţuie şi Blidaru, după care, evident le-am şi coborât. Ah, coborârile de la alergările montane, aceste bomboane de pe colivă... Dar după ce am dat din nou de unele porţiuni de plat, am aflat că primim la final bere, aşa că am lăsat-o pe Daciana în urmă şi m-am grăbit puţin. Dar nu atât de tare încât să nu respect obiectivul iniţial...

Alergând o vreme singur, am ajuns şi la o porţiune cu drum asfaltat. Aici m-am întâlnit cu mai mulţi participanţi la maraton, care păreau să se fi rătăcit. Le-aş fi arătat drumul cel bun dacă nu mi se adresau nerespectuos, cu "Beee"... Sau poate era un cod secret la care doar iniţiaţii ştiau continuarea "reee"? Dar se pare că nu voi afla acest răspuns. De ce? Pentru că momentul a trecut. Doar atunci puteam să aflu. Însă am ales să tac şi să trec mai departe... Morala: Când vezi oi pe drum, care spun Beee, apăi strigă la ele în mod repetat Reee, Reee, Reee! Ele nu te vor judeca, nu vor spune că eşti nebun... Doar ciobanii din jur...

Tăcerea ha-m'eilor

După ce nu am făcut-o de oaie aici, am alergat în continuare pe acel drum asfaltat, sperând că nu va fi foarte lung şi ne vom întoarce pe pajişte şi poteci de pământ. În scurt timp m-am întâlnit cu doi tineri alături de care am alergat o vreme, Dorinel Mărgăuan şi Ilie Roşu.

Până la urmă, am scăpat de asfalt şi ne-am putut bucura din nou de natură. Alături de cei doi tineri, am mai alergat prin pădure şi pe drum forestier, până s-a întâmplat ceva supranatural. La un punct de revitalizare, ne aştepta însuşi Decebal, cu miere, polen, dulceaţă de mure şi alte bunătăţi...

Ultima parte a concursului a fost cea mai "distractivă", pe o porţiune de urcare printr-o pădure de fagi. Ne bucuram când mai prindeam câte o scurtă bucată de plat, pe unde se putea alerga. În rest, mers şi târât. Dar peisajul era superb. Ilie Roşu conducea victorios grupul, cu veşnicele sale steaguri. De această dată a alergat cu steagul României şi cel cu Lupul Dacic.

Dar din urmă, venea un alt tânăr, Gabriel Drilea, care ne-a depăşit. Aşa că ultimii kilometri ai concursului i-am parcurs alături de el, motivându-ne reciproc. Un singur lucru nu era clar pentru noi. Câţi kilometri avea de fapt concursul. GPS-ul trecuse de 45 km şi încă nu eram la final. Răspunsul a venit până la urmă, mai exact: 47 km. Ne-am bucurat să vedem că ajungem în sfârşit la linia de Finish a Ultra-Maratonului Dacilor, de la Sarmizegetusa Regia. Pentru mine, distanţa mai mare a fost un aspect pozitiv, în pregătirea mentală pentru Ciucaş. Dar cel mai mult m-am bucurat pentru genunchiul meu, care a trecut cu bine şi de această etapă! După ce am trecut linia de sosire, am primit în sfârşit frumoasa medalie aurită pe care mi-o doream mult în colecţia de "jucării"!

După concurs, bineînţeles că am vizitat Sarmizegetusa Regia. Acesta era un alt motiv pentru care am participat. Nu am ajuns niciodată acolo iar acum era un moment potrivit. Am admirat ruinele, am băut cea mai bună apă din izvor şi mi-am imaginat că sunt în trecut, printre daci. După care am revenit în prezent şi am făcut un selfie legendar!

La final, câteva gânduri despre competiţia în sine? În primul rând, eu nu am mers la o competiţie, am mers într-o călătorie frumoasă pe drumurile dacilor. Am admirat peisajele şi m-am bucurat de compania unor oameni minunaţi. Traseul a fost superb, nici nu mai ştiam cum să absorb cu ochii frumuseţea din jur. Pe noroc că trăim în nişte vremuri în care putem absorbi imaginile cu telefonul, sub formă de poze. Nu voi face o listă cu plusuri şi minusuri, voi spune atât: A fost o călătorie excelentă!

În continuare, după cum am spus, urmează participarea la Ciucaş X3, la proba de ultramaraton, pe distanţa de 105 km, cu 5000m diferenţă de nivel cumulată. De ce? Pentru că în drumul meu spre Spartathlon (246 km), trebuie să mă pregătesc mental, în condiţii grele. În acelaşi timp, nu pot să fac doar alergări lungi în particular, trebuie să le parcurg şi în regim de concurs. Altfel, totul este simplu, în viaţă există doar două posibilităţi: Să alergi sau să mori!