Pe data de 5 Octombrie 2014 am participat la unul dintre cele mai importante maratoane pe plat din ţară, Maraton Internaţional Bucureşti. Anul trecut am ratat participarea din cauza unei accidentări. Aproape că am ratat-o şi anul acesta din cauza unei răceli. Dar îmi doream mult să am ca amintire şi medalia de la acest eveniment, aşa că m-am hotărât să particip răcit. Mai în glumă, mai în serios, am pregătit suplimentele necesare într-o astfel de situaţie şi m-am lăsat dus de val, pardon, de tren...
Ştiind că sunt probabil în cea mai proastă formă de până acum, nu mi-am bătut capul cu planuri măreţe de concurs. Singurul gând era să termin cursa şi să iau medalia. Estimam că voi termina în aproximativ 4 ore dar cum nu mai participasem răcit la un concurs, nu ştiam cât de slăbit mă voi simţi din această cauză.
Nici o problemă, prietenii mi-au dat tărie. Nu mă refer la sprijin moral, mă refer la pălincă. Pot spune că a fost cea mai depravată abordare a unui concurs de până acum. Fără nici o glumă, participarea asta nu a avut nici o legătură cu sportul. Dar voi reveni la acest aspect, pentru că sunt sigur că voi face o impresie bună :)).
Cum am fost răcit, nu eram sigur că voi participa. Aşa că nu am putut lua bilet de tren din timp. În ultimul moment am vorbit cu Mario, Dorinel şi Dani Mărgăuan, care aveau planificată plecarea la ora 22, vinerea, pentru a ajunge sâmbătă dimneaţa. Mi-a plăcut ideea, pentru că în felul ăsta eram sigur că sâmbătă noapte voi putea dormi şi voi fi relativ odihnit în dimineaţa concursului.
Dar când să luăm biletele de tren, am aflat că nu mai sunt locuri. Aşa că ne-am îmbarcat pe holul trenului, profitând de opţiunea premium "În picioare", oferită de CFR. Atunci resemnarea a atins apogeul. Ce era mai frumos decât să stai în picioare toată noaptea, fără să dormi. Cum eu începeam să tuşesc, Dorinel mi-a oferit remediul optim împotriva răcelii... pălincă de casă. În acea resemnare, nu mă mai gândeam la ficatul care nu trebuie să fie chinuit cu alcool înainte de un concurs. Pentru că prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte, Mario s-a oferit să mă ajute. După câteva guri de pălincă, nu-mi trecuse răceala dar nu-mi mai păsa. Totul era mai frumos, nu mai conta că stăm în picioare.
Dar în Caransebeş, s-a întâmplat minunea. Dorinel a comandat pentru noi încă două vagoane şi în final am primit locuri. Altfel puteam bea pălinca acum. Dar precum orice lucru bun pe lumea asta, nici pălinca nu este veşnică. S-a terminat într-un final. Pe noroc că am plecat cu sportivi adevăraţi, care nu-şi uită băuturile "energizante" înainte de concurs. Mario, cel mai sportiv dintre noi, a scos o sticlă de vin, tot din categoria eco - bio - homemade. Ne-am gândit că sigur e o idee bună să-l bem după pălincă. Şi aşa am făcut. Ne-am dat la vorbă şi nici nu am simţit cum a trecut timpul.
În Bucureşti, am fost aşteptaţi de Costin şi Narcisa, care ne-au dus la "Hotel Lărgeanu", unde Ionel Olteanu ne aştepta cu afinată, o altă băutură iso -a naibii de- tonică. După ce am mâncat şi băut tot ce ni s-a pus pe masă, am mers în Piaţa Constituţiei să ne ridicăm kit-urile de participare. Aici ne-am întâlnit cu mai mulţi cunoscuţi. Am făcut câteva poze alături de Ilie Roşu (zis Stegaru), Valeria şi Steven van Groningen (organizatorii evenimentului).
Pe scurt, acestea au fost următoarele etape în acea zi: mâncare făcută de Costin, să nu mai aud în viaţa mea de pălincă, plimbare prin Parcul IOR, după care mers la culcare devreme. Referitor la dormit, pot spune că eu am dormit bine, spre deosebire de ceilalţi din cameră. Cum eram răcit, cu nasul înfundat, vă daţi seama ce sunete de balaur scoteam în timp ce dormeam. Cel mai nesuferit a fost Mario, care timp de vreo 2 ore mă tot trezea. Dar s-a resemnat şi el după o vreme. Şi uite aşa, m-am trezit relativ odihnit în dimineaţa concursului.
După ritualurile de dimineaţă, printre care cel mai important era suflatul nasului, am plecat spre Piaţa Cosntituţiei. Eram foarte curios cum este să alergi un maraton răcit. În scurt timp, pardon, în lung timp, urma să aflu. Şi s-a dat Startul...
Erau două culoare, de pe unul porneau cei de la probele scurte iar de pe altul cei de la maraton şi semimaraton. S-a început cu clasica înghesuială de la maratoanele mari. Iar când declari că estimezi un rezultat de 4 ore, în nici un caz nu te plasezi în primele rânduri.
Aşa că am pornit relativ lejer şi m-am hotărât să meţin o viteză de 5 min/km. În mod normal, asta trebuia să fie o viteză lejeră pentru mine. Doar că acum nu eram "în mod normal". Am reuşit să menţin acea viteză pe prima jumătate, după care am simţit cum începe să fie tot mai greu... până la kilometrul 25 când am fost gata, direct zid, cu picioare grele şi lipsă de energie. Pe lângă astea mai aveam nişte simptome specifice, tuse aducătoare de flegmă. La ce sunete scoteam, cei din jur probabil credeau că mă sufoc din cauza efortului.
Oricum, nu-mi venea să cred că sunt gata după 25 de kilometri şi mi se părea că mai este o eternitate până la Finish. Singurul factor motivaţional era medalia, pe care o vroiam agăţată lângă celelalte. Altfel, nu vedeam nici un sens în acel chin. Nu simţeam "bucuria alergării", abia aşteptam să se termine. A fost primul maraton pe plat la care am mers pe unele porţiuni. Deja eram indiferent, timpul final era irelevant. Aşa că la punctele de revitalizare, mă opream, luam un Radler fără alcool şi îl beam liniştit în timp ce mergeam. După care mă mai chinuiam să alerg.
Cea mai fumoasă parte a concursului a venit când am văzut un alergător că mănâncă pizza în timp ce alerga. L-am felicitat pentru iniţiativă. Cum eu nu am fost inspirat să iau bani cu mine, doar salivam uitându-mă la el. Dar omul mi-a făcut o ofertă de nerefuzat. Mi-a împrumutat 10 Lei. Aşa că, în timpul concursului, cu cronometrul pornit, am mers la pizzerie şi am stat la coadă liniştit. Am ieşit fericit de acolo, cu o felie mare de pizza în mână. Uitasem de orice problemă, de fapt aproape uitasem că sunt la un concurs. Mergeam şi mâncam pizza, ce poate fi mai frumos? Aveţi dovada clară pe finalul acestei filmări. Îi mulţumesc alergătorului care mi-a împrumutat banii, mi-a luminat ziua. Din păcate am uitat ce număr de concurs avea. Dacă v-a povestit cineva despre întâmplarea asta, vă rog să-l puneţi în contact cu mine, să-i returnez banii.
După ce am terminat de mâncat pizza, mi-am reamintit instantaneu de probleme când am reînceput să alerg. Pentru câteva clipe am zis că ultimii kilometri îi voi mrge, chiar dacă e să termin maratonul în 5 ore. Dar ceva nu m-a lăsat să-i merg, aşa că i-am alergat. Până la urmă, am ajus la Finish în 4h:07:42 şi am primit frumoasa medalie. Obiectiv îndeplinit!
După acest concurs am tras două concluzii:
1. Se poate alerga un maraton când eşti răcit.
2. Este oribil.
La final, am făcut şi o poză de pus în ramă, la propriu, deoarece am prmit-o imprimată pe hârtie foto.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu