V-am anunţat în acest articol despre "plimbarea" de 100 km pe care urma să o facă nişte alergători, pe traseul Reşiţa - Timişoara. M-a interesat răspunsul la întrebarea "De ce 100 km?". Prima persoană care mi-a răspuns a fost Diana Amza (Crăiniceanu). Astăzi vă prezint şi răspunsul lui Arnold...
Salut Florine,
In primul rand alerg pentru ca imi place. Asta o inteleg cei care alearga din placere iar pentru restul nici nu are rost sa ma chinui sa explic, pentru ca nu vor intelege niciodata de ce, dupa o zi lunga si solicitanta la lucru si alte cateva ore petrecute dupamasa cu familia / copilul, dupa ce adoarme (ora 22-23) eu ma schimb si ies la alergat de 3-4 ori pe saptamana. La mine asta e timpul cand nu sunt ocupat cu altceva.
In primul rand alerg pentru ca imi place. Asta o inteleg cei care alearga din placere iar pentru restul nici nu are rost sa ma chinui sa explic, pentru ca nu vor intelege niciodata de ce, dupa o zi lunga si solicitanta la lucru si alte cateva ore petrecute dupamasa cu familia / copilul, dupa ce adoarme (ora 22-23) eu ma schimb si ies la alergat de 3-4 ori pe saptamana. La mine asta e timpul cand nu sunt ocupat cu altceva.
Eu tot timpul am fost mai sportiv din fire, desi nu am facut niciodata sport de performanta. Imi plac si am incercat multe sporturi . Sunt nascut si crescut la Lugoj, asadar nu se putea sa nu invat sa inot si sa merg cu bicicleta de la o varsta frageda. Alergatul era la ordinea zilei in principiu pentru ca jucam foarte mult fotbal de cartier.
Cand ma pregateam pentru examenul de facultate, seara ca sa ma relaxez ieseam la o alergare cu 2-3 colegi de liceu. Viata sportiva si alergatul au inceput sa piarda teren odata cu facultatea cand treptat calculcatorul, fast-food-ul si chefurile au castigat tot mai mult teren. In intervalul 2004-2006 am ajuns sa duc o viata haotica (loc de munca la Lugoj si master in Timisoara) si aproape in totalitate sedentara. Binenteles ca am pus cateva kg bune.
Prin 2006 am reinceput sa joc fotbal cu prietenii si colegii de lucru iar in 2007 am alergat la Crosul Firmelor unde am ajuns cam sifonat la final :). Pe la 30 de ani cand m-am uitat la o poza, mi-am zis ca nu se poate sa arat asa si treptat treptat am inceput sa iau masuri. Am inceput sa reduc treptat fast-food-ul si sucurile iar in 2010 m-am hotarat sa particip la Semimaratonul din Timisoara. Chiar daca nu erau 21km am reusit sa termin cu greu cursa (asa am simtit eu atunci) desi m-am clasat pe locul 17 din 44 de concurenti. Acesta a fost momentul cand am zis ca pot mai mult si am inceput sa alerg serios.
Anul urmator am reusit sa termin primul semimaraton in 1h36min iar in toamna anului 2011 la insistentele si incurajarile colegului de liceu (Florian Dobrin) m-am inscris si la maraton cu putina teama, dar am reusit sa termin si aceasta alergare. Terminarea maratonului mi-a dat si mai multa incredere iar in 2012 si datorita unei accidentari urate la fotbal, care se putea termina mult mai urat, m-am dedicat in totalitate alergarii. In 2013 am zis sa incerc si trail running-ul la Hercules Maraton. Tot parcursul meu a fost posibil pentru ca am avut intelegere si sprijin din partea familiei, pentru nebunia asta a mea cu alergatul.
De ce 100km, nu stiu sincer, 50km nu parea niciodata prea provocator dupa ce ai alergat 42km. Asa cum in 2011 m-am aruncat cu oarecare teama la o distanta dubla asa si acum,100km e ceva ce m-a speriat si pe mine la inceput, poate tocmai de aceea m-am decis sa incerc sa alerg o distanta de aproape 2,5 ori mai mare decat am alergat eu vreodata . Ca timp cel mai mult m-am aflat in miscare 4h50min, deci si aici cresterea va fi de aproximativ 2,5.
Nu incerc sa demonstrez la nimeni nimic , in afara de mine si nici nu alerg pentru vreo cauza sau medalie, poate din cauza asta acesti 100km vor fi mai speciali.
Cam atat, nu stiu ce sa mai scriu. La mine e simplu, alerg pentru ca imi place si chiar cred ca daca vreau ceva cu adevarat, pot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu